Job

Ce dezavantaje ai când lucrezi de acasă?

Chip de iubire vă salută! În articolul trecut vă vorbeam despre avantajele lucrului de acasă, dar analizând mi-amdat seama că sunt și câteva dezavantaje. În orice lucru pe care îl facem există și o parte bună și una mai puțin bună. Trebuie să învățăm să sustragem ceea ce este relevant pentru noi.

4 Dezavantaje a lucrului de acasă

  1. Te vei simți singur/ă și izolat/ă. Lucrând de acasă nu mai ai parte de aceeași interacțiune cu colegii. Pentru mine, clipele petrecute în pauze alături de colegi sau un prânz luat împreună constituie o parte esențială. Astfel, ajungem să ne cunoaștem mai bine colegii, să legăm o prietenie și să avem un ajutor de nădejde la nevoie. Pentru a compensa asta, dacă sunteți din același oraș propuneți un prânz împreună o dată la câteva săptămâni sau o ieșire la cafea dimineața.

2. Plictiseală și sedentarism. Trebuie să privim perioada în care vom lucra de acasă ca o oportunitate pentru a avea mai mult timp pentru noi. Puteți profita să faceți mai mult sport, să gătiți, să citiți cartea aia lăsată pe noptieră pentru când vom avea timp. Există și persoane care intră într-o rutină și se ridică de la calculator doar pentru a merge la toaletă, mânca nesănătos și care lucrează mult prea mult. Trebuie să ne organizăm foarte bine timpul și să nu uităm că această perioadă poate reprezenta o libertate pentru noi.

3. Îți va fi greu să separi munca de birou de treburile casnice. Știți acea glumă pe care am tot văzut-o pe Social Media în perioada pandemiei? „Dorm la serviciu sau lucrez acasă?”. Este foarte dificil să împarți treburile casnice de cele de birou. Când lucrezi de acasă vei fi tentat să lucrezi peste program doar pentru a-ți termina toate task-urile.

4. Trebuie să fii disciplinat și ordonat. Dacă până acum ai fost o persoană de lasă că fac mâine, acum nu mai merge. Vei dori să ai mai mult timp liber și pentru alte lucruri. Cuvintele care trebuie să îți vină în minte atunci când lucrezi de acasă sunt: dedicație, control, disciplină, motivație și responsabilitate. Ține cont de acestea pentru ca munca să nu îți acapareze tot timpul.

Ce alte dezavantaje crezi că are munca de acasă?

Chip de Iubire – Always the real thing, always Magic!

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.